O actriţă de 38 de ani din Sibiu a salvat după moarte cinci vieţi. Familia tinerei a decis ca organele ei să fie donate. Inima a plecat în Croaţia, iar plămânii, rinichii şi ficatul au rămas în ţară. Doi dintre pacienţi au fost operaţi în acelaşi timp la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, unde a avut loc şi o premieră medicală. O declaraţie şocantă a venit astăzi de la chirurgul cardiovascular propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. În România, 150 de inimi ajung la gunoi pentru că nu avem centre specializate în transplant.

Liviu Constantin, medic primar urolog: O echipă formată din medicii noştri a plecat ieri la Sibiu, unde a fost efectuată prelevarea multiorgan 

Articolul continua dupa recomandari

În trei oraşe din România, trei echipe medicale s-au coordonat ca să salveze vieţi. Totul a fost posibil după ce familia Emei Veţean, o actriţă de 38 de ani, a decis să-i doneze organele. Şi să facă din moartea ei şansă la viaţă pentru pacienţii care aşteptau de ani întregi un transplant.  

Din Sibiu, unde s-a făcut prelevarea de organe, inima a plecat la un spital din Croaţia, după ce în ţară nu s-a găsit niciun pacient compatibil. 

Plămânii şi ficatul au ajuns la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, unde au fost făcute, în premieră, două transplanturi în aceeaşi zi, iar rinichii la Institutul de Transplant Renal din Cluj-Napoca. Cinci oameni trăiesc acum datorită actriţei din Sibiu.

Tânăra a fost victima unui accident rutier şi, după câteva zile de spitalizare, a intrat în moarte cerebrală. 

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu: A rămas imediat după absolvire la Teatrul Naţional din Sibiu, unde a făcut roluri memorabile. Din păcate, nu şi-a dat măsura întreagă a talentului, pentru că a plecat atât de tânără 

Potrivit statisticilor, 7 din 10 români acceptă prelevarea organelor, însă, în caz de moarte cerebrală, decizia aparţine familiei. În România, numărul donatorilor e de peste cinci ori mai mic decât media europeană care este de 25 de donatori pe an la un milion de locuitori. 

Decebal Tudoriţă, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă din Sibiu: Chiar din 2017 încoace, deşi există potenţiali donatori, convingerea aparţinătorilor este dificilă 

Din luna martie, însă, s-a înregistrat o uşoară creştere. În acest an, au fost realizate 52 de transplanturi de ficat şi rinichi.

Gheorghiţă Iacob, purtător de cuvânt la Institutul de Transplant Renal Cluj: Ideal ar fi să ajungem la un număr de 120-130 de transplante în fiecare an

România nu face parte din Eurotransplant, o organizaţie care funcţionează ca un program de schimb de organe între ţările membre, dar a încheiat acorduri bilaterale cu Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria. 

Victor Costache, cardiologul specializat în transplant cardiac propus pentru fotoliul de ministru al Sănătăţii, a făcut o declaraţie şocantă. 

Victor Costache, ministrul propus la Sănătate: În momentul de faţă, în România, se aruncă 150 de inimi şi 300 de plămâni la gunoi pentru că nu avem centre capabile să le implanteze 

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Eu sper şi cred că a fost o formulare greşită. Eu nu cred că un ministru responsabil poate să facă asemenea afirmaţii. Eu am pus-o pe seama emoţiilor. Dar în România nu se aruncă niciun organ, nimic, tot se transplantează şi există dovezi în acest sens

Ministrul propus la Sănătate a cerut actualizarea legii transplantului.

El susţine că actualele condiţii impuse pentru acreditarea unui centru de transplant în România sunt imposibil de îndeplinit.