Câţiva militari români - răniţi în războaie - reuşesc ceea ce statul nu a putut până acum. Să construiască primul centru integrat pentru tratarea soldaţilor care se întorc din misiuni cu traume ori cu răni grave. În Dâmboviţa, sunt amenajate laboratoare, saloane, săli de recuperare şi camere pentru cazarea rudelor celor care urmează să fie trataţi acolo. Câteva sute de paturi speciale au fost donate spitalului. Militarii spun că mai este mult de lucru, dar ei sunt antrenaţi să nu renunţe.

Pe un deal în apropierea oraşului Târgovişte găsim Mănăstirea Dealu.

Articolul continua dupa recomandari

La câteva zeci de metri de lăcaşul de cult, câţiva militari invalizi intră pe poarta centrului de tratament.

Autorităţile din Târgovişte au concesionat veteranilor clădirea uriaşă a fostului liceu militar, unde a studiat inclusiv regele Mihai I. Scopul este de a construi aici primul spital care să îi trateze pe soldaţii noştri răniţi în misiuni.

Anul trecut au început primele lucrări, din banii strânşi chiar de la soldaţii răniţi şi din donaţii. În mai puţin de un an s-au investit 30 de mii de euro.

Capacitatea acestui centru este de aproximativ 450 de locuri. Parterul este gandit pentru exista cabinetelor medicale pentru cabinetele medicale care sa poata trata toate patologiile existente ale soldatilor intorsi din teatrele de conflict.

Ionuţ Butoi a rămas paralizat de la brâu în jos în urma unui atac asupra plutonului din care făcea parte în Afganistan.

IONUȚ BUTOI, militar rănit în Afganistan: Eu am trecut prin foarte multe greutati. Nu gaseam un loc unde sa fac recuperarea de care aveam nevoie. Din pacate nu avem centre.

Militarul a fost tratat în străinătate, iar recuperare lui costă zeci de mii de euro în fiecare an. Este plimbat dintr-un centru în altul în fiecare lună. Şi asta pentru că până acum statul român nu a fost în stare să ridice un centru integrat pentru problemele militarilor.

Aici va fi și primul laborator medical de psihologie, unde vor putea fi tratați militarii afectați de stresul postraumatic.

IONUȚ BUTOI, militar rănit în Afganistan: Foarte greu. Au fost momente în care am simţit că totul se sfârşeşte şi că nu are rost. Problema este că nu te-a ajutat nimeni.

Şefii din armata română au admis că şi militarii noştri sunt afectaţi de stresul posttraumatic abia anul trecut. Atunci au fost promise măsuri.

MIHAI FIFOR, fost Ministru al Apărării: Nu poţi să spui că Armata Română are, după atâţia ani de participare în teatru, 19 militari care sunt afectaţi de acest sindrom. Nimeni nu poate să accepte aşa ceva. Trebuie să începem să dezvoltăm o cultură a veteranului.

Miniştrii s-au schimbat. Dar măsuri tot nu au fost luate, pentru protejarea soldatilor intorsi cu traume din război sau chiar invalizi.

În ultimii 20 de ani, România a avut peste 150 de militari răniţi în teatrele de operaţiuni. Iar 29 au fost ucişi doar în Irak şi Afganistan.