Momente grele pentru Mihai Constantinescu. Artistul se află în stare gravă la spital, după ce a suferit un stop cardio-respirator. El a fost găsit ieri de soţia sa, în casă, inconştient, şi a fost transportat de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală, unde medicii au reuşit să-l resusciteze.

În acest moment se află internat la terapie intensivă. Surse din spital au declarat însă că Mihai Constantinescu este în comă.

Articolul continua dupa recomandari

Numai în ultimele ore a făcut câteva atacuri, creierul este, de asemenea, afectat, iar şansele de supraveţuire sunt minime.

Nu este prima data când artistul ajunge în stare critică la spital. El a fost operat la inimă de două ori şi, numai în ultimii doi ani, a suferit trei crize.

În luna martie, cântăreţul, în vârstă de 73 de ani, şi-a anulat toate concertele din cauza problemelor de sănătate.