Abandonul şcolar a fost discutat în cadrul unei festivităţi de încheiere a anului şcolar a claselor a opta în judeţul Bacău de însuşi preşedintele României, Klaus Iohannis.

Aflat la încheierea anului şcolar 2015, la Şcoala Gimnazială din comuna Botoşeni, judeţul Bacău, preşedintele ţării a subliniat că abandonul şcolar reprezintă o realitate pe care autorităţile nu o mai pot ignora.

Articolul continua dupa recomandari

“Este un fenomen din ce în ce mai prezent, cu implicații sociale și economice severe. Conform prognozelor, doar 1 din 10 locuri de muncă va putea fi accesat în viitor de o persoană care a părăsit de timpuriu școala. Din păcate, statisticile arată că aproape 12 la sută dintre copii cu vârste între 3 și 18 ani nu sunt cuprinși în învățământul preuniversitar, iar la nivelul învățământului gimnazial, diferențele de participare la educație între mediul urban și mediul rural ajung până la valori de 24 de procente. Concret, un copil din mediul rural studiază în învățământul primar și gimnazial cu aproximativ un an mai puțin decât un copil din mediul urban”, a declarat președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că România nu își mai permite să mai piardă potential, iar comunitățile dezavantajate au tot dreptul la o educație incluzivă, de calitate, cu spații de învățământ sigure, cu un personal didactic centrat pe elev.

Vezi 1 imagini în Galerie

“În luna iunie 2016, Guvernul a aprobat strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii. Îmi exprim speranța că măsurile asumate vor fi susținute prin activități cu o finanțare adecvată în care să primeze interesul educațional al copiilor, și nu limitările strict contabile”, a adăugat Iohannis.

La finalul ceremoniei, președintele României a premiat absolvenții claselor a opta.

Alături de președintele României au fost și Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, și Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei la București, dar și reprezentanți ai autorităților din județul Bacău.

sursa: AGERPRES