Durere imensă în familia lui Tudor Niream după ce cadavrul băiatului din Sălaj, dispărut de peste 2 luni, a fost descoperit, duminică, în lacul Vârşolţ.

Tatăl lui Tudor Niream a transmis un mesaj cutremurător pe Facebook, la scurt timp  după ce fiul lui în vârstă de 15 ani a fost găsit mort.

Articolul continua dupa recomandari

"Nu judeca! Fiecare om duce o luptă despre care tu nu ştii nimic", a scris Claudiu Niream.

Tudor Niream era dat dispărut de familie de mai bine de două luni. În 23 noiembrie, băiatul a plecat la o plimbare, din locuința bunicilor, din Recea Mare, şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni.

Poliția, familia și grupuri de voluntari l-au căuat neîncetat zi și noapte, dar în zadar.

Ieri, în jurul amiezii, o persoană care se afla în zona lacului Vârșolț a observat un cadavru care plutea la câțiva metri de mal. La fața locului au ajuns pompierii din Șimleu, care au scos cadavrul din apa. Era Tudor.

Familia lui Tudor Niream este devastată după ce trupul neînsufleţit al băiatului din Sălaj, dispărut în 23 noiembrie, a fost descoperit în lacul VârşolţVezi 3 imagini în Galerie

Revoltă după moartea lui Tudor Niream

Unchiul adolescentului este sfâşiat de durere şi, la rândul lui, a transmis un mesaj pe Facebook.

Horia Călin Niream a făcut un apel la decenţă şi i-a rugat pe oameni să nu mai răspândească imaginile care îl arată pe nepotul lui, fără suflare, în timp ce este scos din apă pe marginea lacului.

Din păcate, pe internet au început să circule şi imagini care îl arată pe băiatul de 15 ani, fără suflare, scos din apă pe marginea lacului, fapt ce l-a revoltat pe unchiul băiatului. 

Horia Călin Niream a transmis un mesaj în care face apel la decenţă şi îi roagă pe oameni să nu mai răspândească aceste imagini.

"Avem un final pentru povestea lui Tudor, unul prea timpuriu din păcate, nepotrivit unui tânăr cu atâta speranță și optimism. 

Circulă pe internet niște imagini care îl arată scos din apă. Nu trebuie împărțite, el este, aveți puțină decență oameni buni! 

Tudor, te vom aminti pentru tot ce ai putut fii, nu pentru ultimul act. Aș vrea să strâng toate îmbrățișările din lume să le dau părinților în acest moment. Căldura lor ar topi munți de gheață dar din păcate nu-l pot aduce înapoi", a scris Horia Călin Niream pe Facebook.