Momente de panică pentru locuitorii unui cartier din Iaşi, după ce o maşină a ars ca o torţă în plină stradă. Îngroziţi că flăcările s-ar putea extinde şi la alte maşini din apropiere, oamenii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112.

Maşina a luat foc, ieri, în jurul orei 12.00, în momentul în care proprietarul a încercat să o pornească. Acesta a ob­ser­vat flăcările la compartimentul motor, apoi a ieşit rapid din autoturism.

Articolul continua dupa recomandari

Ca să nu cuprindă şi celelalte două au­to­turisme între care era parcat, proprietarul a reuşit să îm­pingă autoturismul în flăcări, în mijlocul drumului. 

Accesul pompierilor în zonă a fost însă îngreunată de vehiculele parcate pe strada şi aşa îngustă.

Ca să ajungă totuşi la locul incendiului, salvatorii au fost nevoiţi să facă un ocolo de câţiva kilometri prin şoseaua naţională din vecinătate.

Proprietarul crede că focul a pornit de la  o defecţiune la instalaţia de catalizare a maşinii.