Lipsa medicilor este o problemă usturătoare şi pentru Italia, însă oraşul Treviso a găsit o metodă de a reduce deficitul de medici prin angajarea de medici din România.

Guvernatorul din Treviso a precizat că a cerut Timişoarei, oraş cu care Treviso este înfrăţit, să trimită 10 medici care vor fi angajaţi în spitalul ULSS 2 Marca Trevigiana cu un salariu de 2500 de euro pe lună.

Articolul continua dupa recomandari

10 medici timişoreni vor fi angajaţi de spitalul din Treviso

Guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia, a anunţat că spitalul ULSS 2 va angaja 10 medici români, în baza unui acord pe care oraşul Trevizo îl are cu Timişoara, pentru a face faţă lipsei acute de medici. Salariul ar urma să fie de 2500 de euro pe lună, la care se adaugă unele beneficii, potrivit reteveneta.it.

Directorul general spitalului precizează şi el faptul că medicii care vor veni din Timişoara nu acoperă nici pe departe deficitul de cadre medicale specializate, dar că sunt suficienți pentru a evita o situaţie critică.

De asemenea, tinerii medici ieşiţi din facultăţile italiene vor fi trimişi la Timişoara pentru specializare, informează today.it

Salariu de 2500 de euro pentru medicii români doriţi de Treviso

În prezent, recrutările de medici din România sunt studiate o comisie regională, dar o decizie va fi emisă în foarte scurt timp, având în vedere urgenţa situaţiei.

"De ceva timp conducerea și-a anunțat intenția de a folosi colegii români. Ei vor avea un contract de bază de 2.500 de euro pe lună, ceea ce reprezintă un salariu bun pentru un standard de viaţă decent", precizează un reprezentant al comisiei.

Aducerea medicilor din România, privită ca o înfrângere de guvernatorul din Veneto, Luca Zaia

"Este o înfrângere decizia de a recurge la medici străini, dar este un semn al timpurilor care vin, însă directorul general al USL 2, Francesco Benazzi, a avut dreptate să asigure nevoile acestui sector de sănătate prin această decizie, pentru garantarea continuităţii îngrijirii medicale la cel mai înalt standard", a comentat guvernatorul din Veneto, Luca Zaia.