Cinci medalii de aur și o medalie de bronz reprezintă palmaresul lotului olimpic de juniori al României la a XXII-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, desfășurată în perioada 19 - 24 iunie, în Grecia (Rhodos).

Datorită acestor rezultate, România s-a clasat pe primul loc în clasamentul neoficial pe națiuni.

Articolul continua dupa recomandari

Medaliile de aur au fost cucerite de Ioana Popescu (Liceul Teoretic „Școala Europeană" din București), Diana Țolu (Școala Gimnazială „Eugen Ionescu" din Slatina, jud. Olt), Andrei Moldovan (Școala Gimnazială nr. 79 din București), Vlad Ștefan Vergelea (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța) și Andrei-Theodore Mărginean (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București), laureat cu argint la ediția precedentă.

Medalia de bronz i-a revenit lui Iustinian-Cristian Constantinescu, elev al Școlii Gimnaziale „George Bacovia" din București.

Lotul României a fost coordonat de lector univ. dr. Andrei Alex Eckstein de la Universitatea Politehnica din Timişoara şi prof. Dănuț Aramă de la Colegiul Național „Costache Negri" din Târgu Ocna, jud. Bacău.

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiţie anuală destinată elevilor din statele situate în regiunea balcanică. La ediţia din acest an au participat concurenţi din 17 ţări (10 țări membre şi 7 cu statut de invitat).