Marius Balo, profesorul universitar român arestat şi condamnat în China pentru o presupusă fraudă de 80 de dolari, a povestit, într-un memoriu, condiţiile groaznice din închisoare.

Românul spune că se simte abandonat şi că trăieşte un calvar în închisorile comuniste din China.

Articolul continua dupa recomandari

Balo a explicat că, timp de doi ani, perioadă în care a fost ţinut în arest înainte de a fi condamnat, drepturile i-au fost încălcate continuu.

"De două ori pe lună eram scos din cuşcă şi dus într-o alta, legat fedeleş de mâini şi de picioare într-un scaun de metal ce semăna izbitor cu un scaun electric în timp ce mi se repeta obsesiv că singura mea şansă este ca, odată ajuns în faţa judecătorului, să îi implor mila cu lacrimi în ochi", a scris românul.

După perioada arestului, profesorul român Marius Balo a fost transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Shanghai, acolo unde a fost obligat să lucreze 12 ore pe zi şi primea o singură masă.

Marius Balo, profesorul român condamnat în China la opt aniVezi 2 imagini în Galerie

"Statul român ignoră de peste 5 ani suferinţa şi tratamentele inumane îndurate de Marius Balo şi amână demersurile necesare pentru a-l transfera în ţară, în vederea executării pedepsei în România", au precizat avocaţii românului.