Moartea unei mame şi a fiului ei într-un apartament din Iaşi rămâne învăluită în mister după o zi întreagă de investigaţii ale Poliţiei.  

Marţi, Elena S., de 85 de ani şi Raducu S., de 45 de ani, mamă şi fiu, au fost găsiţi morţi, într-un bloc aflat în centru Iaşului, după ce un vecin a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un miros puternic ce pare să provină din apartamentul acestora. 

Articolul continua dupa recomandari

După o zi întreagă de cercetări la faţa locului şi mai multe audieri, oameni legii au în lucru două ipoteze: dublă crimă, ori crimă urmată de sinucidere. 

Mama sugrumată, fiul înjunghiat în piept

Cele două cadavre aveau urme de violenţă, primele indicii sugerând că mama a fost sugrumată, iar fiul, înjunghiat în piept.

Moartea unei mame şi a fiului ei într-un apartament din Iaşi rămâne învăluită în mister după o zi întreagă de investigaţii ale PoliţieiVezi 2 imagini în Galerie

Potrivit ziaruldeiasi.ro, care citează surse din anchetă moartea acestora ar fi survenit în 9 aprilie.

Pompierii au făcut macabra descoperire, marţi, după ce un vecin a sunat la 112, plângându-se de mirosul din interiorul blocului, dar având se pare şi unele suspiciuni, după ce nu îşi mai văzuse deloc vecinii în ultimele zile.

Aseară, după o zi întreagă de investigaţii şi audieri, poliţiştii implicaţi în anchetă aveau două variante: fiul şi-ar fi ucis mama, apoi s-ar fi sinucis prin înjunghiere, sau, o altă ipoteză, cineva ar fi intrat în apartamentul celor doi şi i-ar fi ucis. 

Crimă sau sinucidere la Iaşi

În cazul celei de-a doua ipoteze, al doilea fiu al femeii este suspectat şi a fost audiat ieri pe tot parcursul zilei. Detaliul care îi intrigă pe anchetatori este uşa de la intrarea în locuinţă, care a fost găsită închisă cu cheia, iar un rând de chei lipsesc din casă.

Celălalt băiat al pensionarei venea ocazional pe la mama lui, "în special când încasa banii din pensie", după cum au precizat vecinii pentru ziaruldeiasi.ro.

Se pare însă că acesta ar avea un alibi pentru perioada presupusă a morţii celor doi.

Teoretic, poliţiştii au rămas cu cele două variate de lucru, dintre care una prespunuea că fiul care locuia cu ea, Radu, ar fi strâns-o de gât pe mama lui, apoi s-ar fi sinucis.

A doua ipoteză avea în vedere faptul că un ucigaş ar fi intrat în casa celor doi şi i-ar fi omorât, după care ar fi luat cheile garsonierei şi ar fi încuiat uşa pe dinafară.