Ministerul Afacerilor Externe a transmis precizări în legătură cu atacul armat din Canada. Potrivit MAE, nimeni nu a cerut, până în prezent, asistență consulară însă ministerul a întreprins demersuri pentru a afla dacă sunt cetățeni români printre victime.

"Consulatul General al României la Toronto urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs la data de 22 iulie 2018,în cartierul grecesc din Toronto. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime. Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident", anunţă MAE într-un răspuns pentru Mediafax. 

Articolul continua dupa recomandari

Video şocant cu atacul armat din Canada

Reprezentanții ministerului mai precizează că situația este monitorizată de Consulatul General al României la Toronto.

"Consulatul General al României la Toronto monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătit să intervină, în limita competențelor legale.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al oficiului consular: +1 416 585 5802, +1 416 585 9177, +1 416 585 7898, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +1 416 845 5802", potrivit sursei citate.

Reamintim că două persoane au murit şi 13 au fost rănite, duminică noaptea, după ce un individ a deschis focul în orașul canadian Toronto.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22 (ora României, 5.00).

Atacatorul a fost omorât după ce a deschis focul în zona străzii Danforth. Martorii au informat că au auzit cel puțin 25 de focuri de armă.