Leo de la Strehaia a fost dus la arest, joi seară, în București, după ce a fost reținut pentru 24 de ore. El e vizat într-un dosar de înșelăciune, în care e cercetat și fiul său.

În cursul serii, după ce a fost audiat, Leo de la Strehaia a fost dus de polițiști în arest, în urma deciziei de a fi reținut pentru 24 de ore.

Articolul continua dupa recomandari

Încătușat, Leo de la Strehaia era condus de polițiști, iar alături era și mama lui, care plângea.

”Lăsați-l, că nu a făcut nimica”, e auzită femeia spunând.

În vârstă de 42 de ani, Leo de la Strehaia urmează să fie dus vineri în fața unui judecător și riscă arestul preventiv. El e cercetat într-un dosar de înșelăciune, în care și fiul său de 25 de ani a fost reținut în urmă cu două zile, pe 16 iulie.

Leo de la Strehaia și fiul său sunt acuzați că, împreună cu un alt bărbat, ar fi cumpărat aparate de aer condiționat fără să plătească și le-ar fi vândut la prețuri subevaluate. Ei ar fi adus un prejudiciu de 300 de mii de lei firmei care comercializa produsele.