Casiera unui amanet din București a fost rănită într-o tentativă eșuată de jaf armat, comisă de un bărbat de 46 de ani, vineri seară. Femeia a fost lovită în cap cu un pistol airsoft, spun surse din anchetă. Agresorul a fost imobilizat.

Jaful armat a fost comis la o casă de amanet de pe Bulevardul Mihai Bravu din București. Casiera a fost atacată chiar în momentul în care se pregătea să închidă, spun surse din anchetă.

Articolul continua dupa recomandari

A fost amenințată și atacată de un bărbat de 46 de ani, B. A., înarmat cu un pistol airsoft. Bărbatul a lovit-o cu arma în zona capului pe femeie. Victima a fost transportată la spitalul Floreasca.

De cealaltă parte, hoțul a fost prins de polițiști, după ce tentativa sa de jaf a eșuat. A fost dus la Secția 8 de Poliție din București, unde e anchetat pentru tâlhărie calificată.

”În această seară, 14.02.2020, în jurul orei 20.00, prin apel 112 a fost anunțat un incident în zona Piața Iancului, în fața unei case de amanet. Câteva persoane aflate în zonă au imobilizat un bărbat, care, conform declarațiilor acestora, a atacat casiera unei case de amanet. Un echipaj de poliție aflat în zonă a intervenit de urgență și l au condus la sediul secției 8 pe bărbat. Din primele date a rezultat ca la momentul închiderii casei de amanet, operatoarea a fost atacată cu o armă. Asupra bărbatului imobilizat a fost găsit un pistol de tip air soft. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, după ca a fost transportată la spital. La acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, bărbatul de 45 de ani fiind audiat la, sediul secției de poliție. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată”, spun polițiștii bucureșteni.

Surse din anchetă mai spun că agresorul ar fi un fost marinar. Bărbatul, care e originar din Constanța, ar fi fost băut în momentul când a comis tentativa de jaf.

- Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Corina Matlinschi.