Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu rămâne internat în spital. Medicii au decis să-l monitorizeze îndeaproape după ce ieri, fostul şef de stat a suferit un infarct miocardic acut.

Medicii de la spitalul Elias, din Capitală ne transmit că fostul preşedinte se simte mai bine, comunică şi se deplasează şi chiar astăzi a fost vizitat de familie. Va mai rămâne însă, în spital pentru monitorizare dar şi pentru eventuale investigaţii mai amănunţite. 

Articolul continua dupa recomandari

Ieri, Ion Iliescu s-a prezentat la camera de gardă cu dureri în piept iar medicii i-au pus diagnosticul de sindrom coronarian acut, adică infarct miocardic acut. Rămâne de văzut acum care vor fi deciziile în ceea ce priveşte montarea unui stent sau dacă specialiştii vor considera că tratamentul medicamentos este suficient. 

Având în vedere vârsta fostului preşedinte dar şi afecţiunile preexistente cum ar fi diabetul, diagnosticul primit ieri nu este deloc uşor. Mai mult, Ion Iliescu mai are montate dinainte încă cinci stenturi pe vasele inimii.