Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns marţi la sediul Parchetului General, pentru acte procedurale în dosarul Revoluţiei.

Iliescu a ajuns la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 9 :10 şi a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Articolul continua dupa recomandari

Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, iar procurorii au extins urmărirea penală pe numele fostului şef al statului în acest dosar.

În 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pentru infracţiuni contra umanităţii pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul "Revoluţiei".

Conform Parchetului, Ion Iliescu era membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989.

Procurorii au decis, în 17 aprilie, extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiţii prealabile de autorizare. Procurorii spun că Ion Iliescu a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist şi că, prin exercitarea autorităţii depline, ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acţionat în acest sens. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, săptămâna trecută, solicitarea Asociaţiei 21 decembriede a dispune sechestrul pe averea lui Ion Iliescu şi pe cea a lui Petre Roman, în dosarul Revoluţiei.