Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se vor desfăşura la Sofia.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii informale de miercuri a Consiliului European se află subiecte care vizează domeniile digital, cercetare şi inovare. În plus, pe fondul evoluţiilor recente în plan internaţional, se va discuta despre situaţia privind retragerea Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cup ce priveşte cercetarea şi inovarea, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că acestea reprezintă elemente esenţiale ale menţinerii Uniunii Europene în vârful competiţiei economice şi industriale globale. În acest sens, Preşedintele României va susţine viitorul program-cadru dedicat cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, Horizon Europe, menit să contribuie la consolidarea capacităţii Uniunii de a produce şi exploata cunoştinţele, precizează Administraţia Prezidenţială.

Articolul continua dupa recomandari

Totodată, Iohannis va accentua ideea necesităţii creşterii investiţiilor în domeniul digital, pentru că o Piaţă Unică Digitală puternică este esenţială în vederea menţinerii forţei şi credibilităţii Europei în cadrul economiei globale şi a competitivităţii Pieţei Interne.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis va participa la  Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest. În cadrul reuniunii, şefii de stat şi de guvern vor dezbate subiecte de interes comun, precum conectivitatea, securitatea şi fenomenul migraţiei.

În prima sesiune, Iohannis va sublinia importanţa proiectelor în domeniul conectivităţii, în infrastructură, energie şi reţelele digitale, întrucât acestea au capacitatea de a creşte convergenţa între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest. În acest context, preşedintele României va susţine acordarea unui sprijin sporit strategiilor macro-regionale, cum ar fi proiectele dezvoltate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării. 

În cadrul celei de-a doua sesiuni cu tema „Abordarea provocărilor comune”,  preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia faptul că, în virtutea proximităţii geografice, Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest sunt în relaţie de interdependenţă, fiind importantă, astfel, dezvoltarea, în continuare, a cooperării în vederea asigurării securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale.

Preşedintele Româiei va pleda pentru acordarea unei atenţii sporite întăririi statului de drept şi luptei împotriva corupţiei. De asemenea, Iohannis se va pronunţa pentru creşterea investiţiilor în educaţie, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pe termen lung pentru realizarea unui spaţiu comun de securitate, mai arată sursa citată.

Sursă: News.ro