Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-un mesaj transmis la un eveniment al Federaţiei Pro Agro, că anul trecut, pe fondul politicilor axate aproape exclusiv pe stimularea intensă a consumului, România a înregistrat un deficit comercial total de 13 miliarde de euro şi a apreciat că este păgubos să rămânem în această logică risipitoare.

"În anul 2017, pe fondul politicilor axate aproape exclusiv pe stimularea intensă a consumului, România a înregistrat un deficit comercial total de 13 miliarde de euro, din care 2 miliarde de euro este deficitul comercial rezultat din produsele agroalimentare. Este păgubos pentru România să rămânem în această logică risipitoare, orientată exclusiv pe termen scurt", a afirmat preşedintele în mesajul  transmis în cadrul evenimentului organizat de Federaţia Naţională Pro Agro  în care s-a discutat poziţia fermierilor români faţă de propunerile Comisiei Europene privind viitorul Politicii Agricole Comune, mesajul fiind prezentat de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Articolul continua dupa recomandari

Şeful statului a apreciat că direcţie importantă trebuie să vizeze schimbarea statutului actual de importator net în domeniul agroalimentar, dar pentru aceasta, trebuie încurajate şi sprijinite lanţurile de producţie competitive, aici, în ţară.

În opinia lui Klaus Iohannis, pentru a avea performanţe sustenabile în agricultura şi economia noastră, politicile economice trebuie axate, în principal, pe stimularea producţiei şi a antreprenoriatului, care să renască activitatea economică şi în mediul rural.

"Această orientare este esenţială pentru revigorarea satului românesc şi pentru prosperitatea comunităţilor rurale. Este deosebit de importantă încurajarea iniţiativei antreprenoriale în agricultură, în special din partea tinerilor", consideră preşedintele.

El a apreciat implicarea ProAgro în promovarea rolului catalizator pe care tinerii îl pot avea în agricultură.

"A venit momentul să gândim programe care să încurajeze reîntoarcerea familiilor de români din străinătate şi care să stimuleze investiţiile acestora în mediul rural. Astfel, prin încurajarea asocierii, prin promovarea agriculturii bio, prin sprijinirea înfiinţării de centre de colectare regionale pentru aprovizionarea reţelelor de retail cu produse româneşti, prin folosirea tuturor oportunităţilor oferite de fondurile europene, agricultura românească poate deveni un veritabil vector al dezvoltării noastre economice", a afirmat Klaus Iohannis.

El a amintit că în actualul exerciţiu financiar european, România beneficiază de peste 20 de miliarde de euro, fonduri europene care pot contribui la competitivitatea agriculturii româneşti şi la dezvoltarea mai echilibrată a zonelor rurale.

"Pentru aceasta, însă, priorităţile guvernamentale şi eforturile fermierilor trebuie să fie convergente", a subliniat Iohannis, adăugând că săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat proiectul de buget multianual al Uniunii Europene post-2020 şi că România va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica Agricolă Comună, care trebuie să rămână una puternică, echilibrată şi orientată către viitor, capabilă să ofere bunăstare tuturor cetăţenilor europeni.

Sursa: News.ro