Deşi în cea mai mare parte a ţării ploile s-au mai potolit şi vara îşi face simţită prezenţa, o rupere de nori a lovit comuna Goruia, din Caraş-Severin. A fost de ajuns o singură oră pentru ca gospodăriile oamenilor să fie inundate. Resturile aduse de viitură au înfundat şi albia pârâului din zonă, care a ieşit din matcă.

Gardurile au ţinut departe de case resturile aduse de ape, dar puhoiul acumulat după o ploaie torenţială a măturat totul în comuna Goruia.

Articolul continua dupa recomandari

Peste 40 de gospodării au fost inundate în mai puţin de o oră. Localnicii au încercat să salveze tot ce au putut, cum au putut.

După potop, din cauza mâlului şi a resturilor de vegetaţie aduse de ape, albia pârâului Ogăşel s-a înfundat, iar drumurile din localitate au fost inundate. Oamenii au ieşit cu lopeţile pentru curăţa urmele viiturii. În faţa porţilor au pus saci cu nisip pentru protecţie. Şi pompierii au fost în alertă.

Până vineri seară, pe râurile mici din judeţ a fost atenţionare de cod galben de inundaţii.