Probleme nu sunt numai pe drumuri. Mai multe aeroporturi au anunţat anularea unor curse, iar pe aeroportul Henri Coandă, principala poartă de intrare în ţară, zborurile au întârzieri de sute de minute. Pe aeroportul Henri Coandă din Capitală au fost peste 20 de curse care înregistrează întârzieri.

După ploaia îngheţată care nu s-a oprit toată noaptea, pistele şi aeronavele de pe aeroportul Otopeni au fost acoperite de un strat gros de gheaţă. Avionul care trebuia să plece de la Bucureşti la Paris a avut o întârziere la decolare de aproape trei ore.

Articolul continua dupa recomandari

Toate operaţiunile de pe aeroport au fost întârziate, pentru că procedura de degivrare a avioanelor a durat foarte mult. Şi s-a făcut de mai multe ori pentru aceeaşi aeronavă.

Probleme sunt pe toate aeroporturile din judeţele aflate sub cod  galben de vreme severă. De dimineaţă, şase curse care ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti de la Suceava, Timişoara, Baia Mare dar şi din Chişinău şi Barcelona au fost anulate.

Au fost momente tensionate, aseară, şi pentru pasagerii unui avion care a plecat de pe aeroportul Sibiu, cu destinaţia Londra. Imediat după decolare, oamenii au fost anunţaţi că aeronava trebuie să se întoarcă la sol, din motive tehnice. Mai precis, un ştergător defect! 

Ca să evite pericolul la aterizare, avionul a survolat oraşul mai bine de o oră pentru a consuma combustibilul. Mai mulţi pasageri, printre care şi un copil, au suferit atacuri de panică. Câţiva pasageri au refuzat să mai urce şi sunt decişi să facă plângere către compania aeriană. 

După remedierea problemelor, avionul a decolat din nou şi a ajuns fără probleme la aeroportul londonez Luton, dar cu o întârziere de trei ore. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii companiei aeriene şi-au cerut scuze pentru neplăcerile create de incident pasagerilor şi au anunţat că aceştia au primit apă şi gustări.