Moartea atât de violentă a tinerei şi frumoasei Petronela Mihalachi a produs o undă de şoc printre români, iar gestul criminal al lui Ionel Bogdan, tânărul fotograf care îi făcea poze în pădurea Pacea, este încă inexplicabil.

Multe întrebări au rămas fără răspuns, însă fapta atroce a tânărului criminal va rămâne una dintre crimele cele mai brutale înregistrate în judeţ.

Articolul continua dupa recomandari

Petronela Mihalachi a fost condusă astăzi pe ultimul drum, mii de oameni din toate colţurile ţării venind s-o conducă şi să-i consoleze familia.

Petronela a fost înmormântată într-o frumoasă rochie de mireasă, iar tăcerea s-a aşternut peste cei prezenţi. Doar suspinele se auzeau şi slujba preoţilor, care înălţau rugăciuni de miluinţă către cer. 

Colegii Petronelei făcut un colaj video în memoria Petronelei, pe care l-au publicat pe Facebook, în care îşi iau rămas bun de la ea şi promit că nu o vor uita niciodată.

Petronela Mihalachi a fost ucisă cu 30 de lovituri de cuţit de Ionel Bogdan, un tânăr de 16 ani, care îi făcea fetei poze în pădure. După ce a omorît-o, tânărul ucigaş a târât-o câţiva zeci de metri într-o zonă mai ferită, apoi s-a făcut nevăzut.