Criminalul de la Perla, care şi-a ucis soţia şi pe una din colegele acesteia în coafor, încearcă să scape din puşcărie. După opt ani de închisoare, le-a cerut magistraţilor să-i reducă pedeapsa. În sala de judecată şi-a cerut iertare pentru cele două crime comise cu sânge rece şi pare convins că a plătit destul.

În faţa judecătorilor, criminalul şi-a cerut scuze pentru crima care în urmă cu opt ani a şocat o Românie întreagă. Agent de poliţie, Gheorghe Vlădan a intrat în coaforul Perla, şi-a împuşcat mortal soţia, pe o colegă a femeii şi a rănit alte şase persoane: "Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi pentru victime. Nu pot da timpul înapoi. Nu pot repara nimic. Am pierdut totul, inclusiv casa. Fiul meu a plătit 17.500 euro victimelor".

Articolul continua dupa recomandari

Este pledoaria ucigaşului care a încercat să-i convingă pe magistraţi să-i înlocuiască pedeapsa pe viaţă cu închisoare pentru 25 de ani. A împlinit 60 de ani, iar legea spune că poate acum să obţină o pedeapsă mai puţin aspră. Nu i-ar executa însă pe toţi.

În aceste condiţii legea spune că trebuie să execute două treimi din pedeapsă, adică puţin peste 16 ani. Opt i-a făcut deja. Mai departe se scad zilele pentru recursul compensatoriu şi zilele câstigate pentru munca în penitenciar. La un calcul simplu rezultă că în mai puţin de şapte ani ar putea să ceară liberarea condiţionată.

Familia casierei ucise de Vlădan e revoltată de tupeul criminalului.  

Cornel Bendre, soţul casierei ucise: Sunt frustrat că acest individ, după nici opt ani, după şapte poate fi pus în libertate- un pericol potenţial pentru stradă 

Raluca Apostol, avocat familia casierei ucise: Am spus instanţei că trebuie luate în considerare în afară de cerinţa vârstei şi alte motive cum ar fi conduita. Noi trebuie să avem în vedere că în momentul în care o astfel de persoană este pusă în libertate ea trebuie să se reintegreze social

Cornel Bendre, soţul casierei ucise: Numai hazardul a făcut să nu producă mai multe victime în acea zi. Degeaba îşi cere el scuze. Scuzele nu se pot accepta. Trebuie să stai acolo, să nu mai ai dreptul să fii liber

Raluca Apostol, avocat familia casierei ucise: Ideea că persoana care a săvârşit aceste fapte atât de violente este inchisă şi nu există posibilitatea să se eliberez cumva le asigură un confort psihic, confort care acum nu mai există

Magistraţii de la Tribunalul Giurgiu au fost de acord cu revocarea pedepsei pe viaţă. Decizia finală va fi luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în următoarele zile.