Panică într-o şcoală din Bucureşti. Deşi este încă vacanţă, cancelaria a fost cuprinsă de flăcări. 20 de oameni se aflau înăuntru. Printre ei erau şi câţiva copii, au transmis pompierii.

Incendiul a izbucnit cu puţin înainte de ora prânzului, în cancelaria şcolii gimnaziale nr. 77, din sectorul 2. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi.

Articolul continua dupa recomandari

VALERIU, martor: Am auzit pompierii, am auzit salvarile trecând încoace, când am coborât erau deja aici, ieşea fum pe unde e negru acolo. Nu am putut sa avansez să vad ce e!

La ora 11, atunci cand a izbucnit incendiu, în clădire se aflau 20 de persoane. Medicii le-au acordat primul ajutor, iar pe unul dintre barbati l-au transportat la spital pentru ca fusese expus la fum prea mult. 

În şcoală s-au aflat şi cinci copii, au transmis iniţial pompierii. Directorul unităţii de învătământ unde au izbucnit flăcările nu a confirmat însă prezenţa acestora. 

Documentele şcolare nu au fost distruse, spun reprezentanţii şcolii. Luni, aici ar trebui să înceapă cursurile. 

MARIAN BANU, purtător de cuvânt ISMB: Din discuţia cu directia de învăţământ a primariei, care s-a deplasat de urgenta la fata locului, a rezultat faptul ca luni cursurile vor începe cu certitudine. Vor fi rezolvate toate problemele generate de acest început de incendiu. 

Nu se ştie din ce cauză au izbucnit flăcările încă, dar pentru elevi şi părinţi cel mai important este ca programul şcolar să nu fie modificat.