Un incendiu s-a produs, în interiorul unei hale de producţie a unui operator de prelucrare a geamurilor din zona industrială a municipiului Buzău, pe o suprafaţă de aproape 5.000 de metri pătraţi fiind inundată cu fum, au informat reprezentanţii ISU judeţean.

   Peste 25 de persoane au fost evacuate din sectorul de mase plastice şi cauciuc al fabricii respective.

Articolul continua dupa recomandari

   'S-a constituit grupa operativă de coordonare, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, peste 25 de persoane au fost evacuate, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.

    Potrivit sursei citate, nici o persoană nu a avut nevoie de ajutor medical, pompierii procedând la lichidarea incendiului.