Imaginile filmate în interiorul şcolii din Clejani (Giurgiu) arată dimensiunea distrugerilor provocate de cei trei copii care, din cauza unei jucării, au spart tot ce le-a ieşit în cale.

În numai trei ore, cei trei copii, cu vârste cuprinse între opt şi zece ani, au distrus complet cinci clase (trei pentru învăţământul primar şi două de grădiniţă), cancelaria, o baie şi centrala termică.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere după fapta celor trei copii, însă, cel mai probabil, niciunul dintre elevi nu va fi tras la răspundere.

Astfel, primăria din Clejani va fi cea care va suporta cheltuielile pentru reparaţii.

Mai mult, copiii nu vor merge la şcoală săptămâna viitoare pentru că va fi închisă.

Şcoala din Clejani, Giurgiu a fost devastată de trei eleviVezi 5 imagini în Galerie

Şcoala din Clejani, distrusă de trei copii nervoşi

Adi (8 ani), Nico (9 ani) şi Edi (10 ani) au intrat în şcoala din Clejani miercuri, 11 septembrie 2019, la sfârşitul cursurilor.

Unul dintre ei a explicat că, din cauza unei jucării care cânta fără oprire, s-au enervat foarte tare şi au început să spargă tot ce le-a ieşit în cale.

Cei trei au distrus mobilierul din clase, au împrăştiat praful de stingere din extinctoare, au distrus centrala termică, au spart geamuri, au rupt cataloage şi materiale didactice şi au spart chiuvetele şi toaletele din grupul sanitar.

Femeia de serviciu a şcolii i-a găsit pe doi dintre ei, complet dezbrăcaţi, în timp ce făceau duş în baie.