Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, a oferit un interviu pentru agenţia de presă TASS, subliniind ideea că România are nevoie de relaţii bune cu Rusia.

Deşi a ajuns la 89 de ani şi nu a mai avut apariţii publice de ceva timp, Ion Iliescu a făcut o excepţie şi l-a primit în vizită pe Nikolai Morozov, de la agenţia de presă TASS, acelaşi jurnalist care a transmis în Rusia şi evenimentele petrecute la Bucureşti în decembrie 1989.

Articolul continua dupa recomandari

Conform TASS, Iliescu a vorbit în special de modul "dezamăgitor în care s-a transformat Uniunea Europeană. Uniunea Europeană a ajuns acum să însemne doar o piață de desfacere, o zonă de comerț liber unde aspectele sociale sunt neglijate, iar inechitatea e în creștere. Uniunea ar trebui să revină la rădăcinile sale, dar împreună cu Estul și mai ales ținând cont de caracteristicile Europei de Est, a crizei de identitate și a moștenirii comuniste".

Fostul preşedinte al României este nemulţumit de faptul că "la 30 ani de la Revoluție, jumătate dintre tinerii români se declară de acord cu un regim totalitar de mînă forte și cred că acesta ar putea rezolva problemele create de slăbiciunea unui stat care și-a pierdut caracterul social. Numai că totalitarismul nu e parte a soluției, ci parte a problemei. Nu mi-aș dori ca tinerii de azi să înțeleagă asta pe pielea lor".

Ion Iliescu susţine "întărirea relaţiilor cu Rusia. Acum, această relaţie nu este nici normală, nici satisfăcătoare. În acest moment, România nu pare să vrea relaţii bune cu Rusia. În Ungaria se vrea, în Polonia da. Și în Cehia, Slovacia, chiar și în țările baltice. Și, între noi fie vorba, cred că aceste țări ar avea mai multe nemulțumiri față de Rusia decît noi, dacă privim la trecut. Problema e că politica externă a României traversează un moment foarte prost, în care îi lipsesc perspectiva și imaginația. Sper ca politicienii români să înțeleagă că normalizarea relației cu Rusia, în paralel cu schimburile culturale ori comerciale, va spori capacitatea țării de a participa la rezolvarea problemelor din țări vecine, inclusiv Moldova sau Ucraina, unde avem interese directe. Deci România are nevoie de relaţii bune cu Rusia".

Iliescu recomandă "să nu absolutizăm amintirile triste. Viața în coasta imperiului nu a fost niciodată prea comodă pentru țări ca România și nu toate amintirile istorice sunt plăcute. Dar, cea mai mare greșeală ar fi să nu identificăm nimic bun în trecut".