Va fi haos toată vara pe aeroportul Otopeni! Cei care pleacă în vacanţă cu avionul vor sta la cozi uriaşe la porţile de check-in. Vor fi şi peste 50 de mii de călători care vor tranzita aeroportul într-o singură zi.

Călători încărcaţi cu bagaje, zeci de taxiuri şi o parcare cu sute de maşini. Aeroportul Otopeni e plin până la refuz încă de la prima oră. Zeci de mii de oameni ajung aici, în fiecare zi. 

Articolul continua dupa recomandari

48 de mii de pasageri tranzitau aeroportul Otopeni în cea mai aglomerată zi din 2017. Pentru anul acesta, autorităţile estimează că acest flux va fi depăşit şi vom ajunge la peste 50.000 de călători. În acest ritm, la finalul anului 2018 vom avea peste 14 milioane de oameni care au trecut pe aici. 

Un flux care apasă greu pe umerii aeroportului. La orele de vârf, parcările devin neîncăpătoare, oamenii aşteaptă zeci de minute la cozile de la plecări, iar angajaţii fac tot mai greu faţă situaţiei. 

VALENTIN IORDACHE, purtător de cuvânt Aeroportul Otopeni:
Se depun eforturi astfel încât aceste cozi, chiar dacă uneori par importante ca dimensiune, să meargă foarte repede. Şi aceasta se şi întâmplă. Timpul de aşteptare, chiar la orele de varf, rareori depăşeşte 15 minute. 

Nici în ceea ce priveşte căile de acces spre aeroport nu stăm mai bine. Pe Otopeni se poate ajunge în prezent doar cu taxiul sau cu maşina personală. Pe hârtie însă, autorităţile au un plan măreţ de dezvoltare. 

În următorii ani vor să construiască încă un terminal între cele două piste, cu un nou turn de control, o zonă comercială, spaţii de birouri şi o parcare cu o capacitate de opt mii de locuri. Toate, conectate la o reţea de metrou şi cale ferată. 

Cel mai devreme, lucrările pe aeroportul Otopeni vor începe în 2020. Între timp, autorităţile iau în calcul redeschiderea aeroportului Băneasa pentu zborurile comerciale, însă nu mai devreme de doi ani, în contextul în care, în prezent, doar 30 de pasageri tranzitează, în fiecare oră, aeroportul. 

Planurile care vizează dezvoltarea celui mai mare aeroport din ţara noastră ar costa în jur de 800 de milioane de euro, spun reprezentanţii aeroportului. 

Până la începerea lucrărilor, proiectul trebuie să fie aprobat prin hotărâre de Guvern, terenurile din zonă să fie expropriate. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook