Trei români au dau o lovitură de 18 milioane de dolari. Hackerii au spart peste 36 de mii de conturi ale unor cetăţeni americani. Au fost prinşi la noi de agenţii FBI.

Metoda folosită de trei bărbaţi din Ploieşti a mai fost folosită în trecut şi de hackeri din Râmnicu Vâlcea. De data aceasta, lovitura lor a golit zeci de mii de conturi bancare. 

Articolul continua dupa recomandari

Şi câteodată nu este suficient să ai o minte ascuţită şi un calculator pentru a fura milioane de dolari. În acest caz, hackerii au avut nevoie şi de cartele prepay cu care au creat o reţea de call center care imita roboţii băncilor ai căror clienţi erau cei jefuiţi.

Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică:
Pun la cale sisteme automatizate de înregistrare a vocii şi impersonează call center-ul băncii. În acest moment oricine are acces la carduri prepay de telefonie mobilă, pe care le pot ataşa unui calculator şi cu care pot simula o reţea call center.

Americanii se trezeau mai apoi cu un telefon sau un mesaj prin care li se cerea să apeleze un număr de telefon la care erau rugaţi să ofere anumite informaţii, pentru că au fost identificate anumite probleme la conturile lor bancare. Clienţii băncilor furnizau ulterior, cu uşurinţă, toate datele personale, inclusiv cele ale cardului sau ale asigurării sociale.  

Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică:
La sfârşit, când hackerii deţin toate informaţiile despre clienţii afectaţi, le vând pe piaţa neagră.

"Şoarecii de calculator", cum sunt denumiţi de ofiţerii specializaţi în fraude cibernetice, acţionează mai mult în Statele Unite. Acolo cardurile nu au un cip, doar o banda magnetică şi un pin care se poate afla cu uşurinţă prin softurile create de hackeri. În perioada 2011-2014, peste 36 de mii de americani s-au trezit cu cardurile goale în urma unor astfel de fraude.

Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică:
Hackerii vând aceste informaţii mai departe unor indivizi specializaţi, care clonează informaţiile respective obţinute de la clienţi pe carduri goale şi apoi retrag banii de la bancomate.

Ofiţerii FBI i-au urmărit pe români în ultimii patru ani, iar acum au dovezi solide asupra lor. Doi dintre ei au fost deja extrădaţi pentru a fi judecaţi în Georgia, iar al treilea este în curs de extrădare.Românii vor fi cercetaţi după legile de peste ocean.Cel mai cunoscut hacker român este Guccifer, cel care în 2016 a dezvăluit informaţii despre demnitari americani.