Un focar de gripă aviară a fost descoperit la o fermă de găini din Maramureş.

ANSVSA informează că este vorba despre virusul H5N8, care nu prezintă risc pentru populaţie, nefiind contagios pentru om. Autorităţile informează că situația este sub control şi au fost luate toate măsurile de combatere în focarul respectiv.

Articolul continua dupa recomandari

Focar de gripă aviară în Maramureş

"În baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 și conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor, în videoconferință cu Prefecții din Maramureș și județele limitrofe. S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de diagnosticarea, într-o exploatație comercială de gaini ouătoare din judetul Maramureș, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe țări europene. Pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din județul Maramures și județele limitrofe. La aceasta oră, situația este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar și nu există posibilitatea afectării sănătății populației", se arată într-o informare oficială.