Scandal uriaş la unul dintre cele mai mari spitale din România. Treizeci de asistenţi şi infirmiere au protestat astăzi, în faţa Spitalului Universitar, pentru că - spun ei - nu mai suportă condiţiile de muncă. Se plâng că din unitatea medicală lipsesc medicamente, instrumente şi, cel mai grav, aerul condiţionat din sălile de operaţii. Medicii ar fi nevoiţi astfel să opereze cu geamurile deschise şi cu muşte lângă ei. Managerul instituţiei neagă vehement acuzaţiile. Ba chiar a invitat Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii într-o vizită.

Fotografiile făcute de asistenţii şi infirmierele care au protestat astăzi arăta că pe aparatele medicale în sala de operaţie dintr-unul din cele mai mari spitale din România ar sta muştele, echipamente medicale ar fi lipite cu leucoplast, tărgile ar fi rupte şi şi instrumentele medicale - ruginite.

Articolul continua dupa recomandari

Mariana Leuceanu, asistentă:

Stăm la 40 de grade cu geamul deschis, pe diagonala e morga, si la ei e la fel, iar in blocul operator intra muşte. Infecţii alternative actului medical, asta înseamna.

Maria Oană este asistentă de 40 de ani şi spune că niciodată nu a lucrat în asemenea condiţii la spital.

Maria Oană, asistent medical principal:

Firele, în primul rând, de sudură. Acum, la etajul 5, am inteles ca s-a stricat si aparatul. Cand vine cate un control apar de toate ca prin minune, solutii de spalat, sudura, tot!

Cristina Enache, infirmieră, acuză că ar lipsi chiar şi produsele de curăţenie.

Materiale de curatenie cand nu le avem facem cu ce avem, un clor, un sapun lichid de mână. Cerem niste dreputuri ale pacientului si ale personalului, explică infirmiera.

Sunt şi alte drepturi pe care managerul instituţiei nu le-ar respecta, spun angajaţii. Acum ar fi fost puşi să aleagă între voucherul de vacanţă şi sporul de pe fluturaşul de salariu. Altfel, spitalul nu are bani pentru toată lumea.

Alexandru Caval, brancardier:

De 11 ani de când lucrez pe neurologie nu am reuşit să iau un spor de 75%. Ce să aleg, sporuri, ca voucherul nu am ce sa fac cu el. Prefer sa platesc din banii mei si sa iau sporul asta mic de 35%.

Chiar dacă protestul a luat sfârşit după câteva ore, un angajat din secţia de ortopedie rămâne aici pe termen nelimitat. Asta pentru că a intrat în greva foamei de dimineaţă.

De ce sa ajung eu la puscarie ca nu am cu ce sa fac meseria? Să nu am dezinfectant să spăl instrumentele. Trei zile le-am spalat cu apa si ca să nu fie apa chioară, le-am spălat cu sapun. Nu am materiale, câmpuri de izolat, fire, manusi sterile, manusi nesterile, spune Daniel Simion.

Managerul instituţiei a transmis printr-un comunicat că nimic din ce spun protestatarii nu este adevărat şi că poate dovedi asta. Ba chiar i-a invitat pe cei din Corpul de control al Ministerului Sănătăţii să verifice situaţia. Protestatarii însă spun că astăzi, după protest, mai multe camioane au început să descarce în depozit materiale sanitare noi.