A fost găsită Valentina, adolescenta de 15 ani dispărută de 10 zile, la Vaslui. Fata lăsase mai multe mesaje teribile pe Facebook, înainte să dispară.

Adolescenta de 15 ani, din comuna Zăpodeni, dispărută de acasă în urmă cu zece, a fost găsitã de poliţişti în locuinţa unei prietene din Vaslui. Valentina Gabriela Baron fusese văzută ultima dată pe 7 octombrie 2019, atunci când a şi postat pe Facebook următorul mesaj: 'M-am construit din eşecuri, vicii şi dureri'.

Articolul continua dupa recomandari

Înainte să dispară, fata a postat tot pe Facebook un alt mesaj în care îi reproşa tatălui că nu i-a spus niciodată că o iubeşte. "Dragă tată, o să cresc și eu, o să am și eu copii. O să le amintesc zilnic cât de mult îi iubesc și cât de importanți sunt pentru mine, pentru că tu nu ai făcut NICIODATĂ asta!", a scris Valentina.

Părinţii fetei au anunţat dispariţia ei abia la 9 zile de când nu mai ştiau nimic de ea, dar poliţia din Vaslui a reuşit să o găsească vie şi nevătămată.

"În urma sesizãrii de ieri (n.r. 16 octombrie), politistii vasluieni au desfãsurat o serie de activitãti specifice, în vederea despistãrii minorei Baron Valentina-Gabriela. Azi (n.r. 17 octombrie), aceasta a fost gãsitã si predatã pãrintilor. Nu a fost victima niciunei infractiuni, a plecat voluntar de acasã si în toatã aceastã perioadã a locuit la o prietenã din Vaslui”, a declarat purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui.

Vremea Nouă scrie că Valentina nu mai vrea să meargă la şcoală şi nici să mai aibă de-a face cu părinţii ei.