Ne-am obişuit deja ca Gala MET să fie un spectacol fascinant de modă, imaginaţie, creativitate. Dacă anul acesta, extravaganţa a fost la ea acasă la eveniment, tema galei fiind exagerarea, anul viitor ţinutele vor avea drept inspiraţie filmul Orlando, din 1992.

Fimul ce va servi ca principală sursă de inspiraţie pentru Gala MET 2020 este o ecranizare a romanului "Orlando" din 1928, semnat de Virginia Wolf.

Articolul continua dupa recomandari

Practic, tema de anul viitor propune o întoarcere în lumea fashionului din ultimii 150 de ani. Orlando este un tânăr nobil de la Curtea Reginei Elisabeta care reuşeşte miraculos să trăiască vreme de mai multe secole fără să îmbătrânească, dar schimbându-şi sexualitatea.

Vedetele se vor putea juca cu costumele de epoca, fascinante la acea vreme, dar şi acum.

Am putea spune, aşadar, că tema propusă pentru gala de anul viitor se află la polul opus celei de anul acesta. Eleganţa începutului anilor 1900, faţă de extravaganţa lipsită de limite a timpurilor noastre.

Gala MET 2019 a fost o ediţie greu de uitat în istoria evenimentului, găzduită de nimeni alta decât Anna Wintour, redactorul-şef al revistei Vogue din Statele Unite şi o adevărată forţă în lumea fashion-ului de peste Ocean.

Vedete precum Kim Kardashian, Kylie Jenner, Jared Leto, Billy Porter, J Lo şi mulţi alţii s-au întrecut în ţinute care de care mai, ieşite din comun, ce au frizat absurdul.

Anul acesta, Gala MET va avea loc pe 4 mai, la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, iar expoziţia se va deschide pentru vizite 3 zile mai târziu.

Gazdele evenimentului vor fi Meryl Streep, Emma Stone, Lin-Manuel Miranda şi Nicolas Ghesquire - designerul Louis Vuitton, bradul care va sponsoriza gala.