O furtună violentă a izbucnit în București, ploaia fiind însoțită de grindină și vânt puternic.

Update 19:30 - Mai mulți copaci au căzut peste mașini în urma furtunii puternice din București.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, o mașină a fost distrusă după ce un copac a căzut in zona Distor, un incident similar petrecându-se pe strada Camil Ressu din Capitală.

Furtuna i-a luat prin surprindere pe bucureșteni, mai multe imagini fiind postate pe rețelele de socializare.

Vântul a doborât copaci, traficul fiind blocat în unele locuri.

Marți, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe alerte cod galben de vreme rea, valabile pentru următoarele ore.

Potrivit ANM, se vor înregistra ploi, vijelii şi grindină în mai multe judeţe din ţară.

Ca fenomene asociate, meteorologii anunţă averse de ploaie ce pot cumula 15...20 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului.