O furtună puternică a "măturat" aseară staţiunea Mamaia. Turiştii surprinşi pe plajă de furia naturii au filmat episodul violent şi au postat imaginile pe Facebook.

Ploaia a pornit în mai multe reprize, în Constanţa, iar furtuna s-a manifestat, pentru o scurtă perioadă, dar destul de puternic şi în Mamaia. 

Articolul continua dupa recomandari

Episodul a durat foarte puţin, însă suficient cât să ducă în largul mării mai multe umbrele şi şezlonguri.

Constanţa şi alte 30 de judeţe se află sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, până pe marţi, 24 iulie, la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă acumulate vor fi de peste 25...30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook