Proiectul Fundației Mereu Aproape de donare de aparatură medicală vitală pentru salvarea vieții nou-născuților și a copiilor a ajuns la jumătate.

Fundația a cumpărat și donat deja mai multe dispozitive medicale care ar trebui să existe în orice Maternitate, secție de Terapie Intensivă Neonato ori de Pediatrie din România și continua să o facă. 

Articolul continua dupa recomandari

Dr. Carmen Bursec, şef Secţie Neonatologie Petroşani: Sunt fericită, emoționată și extrem de recunoscătoare Fundației Mereu Aproape pentru faptul că ne-au selectat să ne doneze aceste aparate minunate.

Doamna doctor Bursec este unul dintre specialiștii neonatologi ai României care înțelege să mute munți din loc pentru salvarea copiilor care le trec prin mână, dânsei și echipei pe care o conduce. Și știe că pentru aparatură nouă, munții sunt greu de urnit.

De aici și bucuria când în secția Neonatologie de la Spitalul de Urgență Petroșani a ajuns un al doilea val de echipamente de cea mai noua generatie.

Dr. Carmen Bursec, şef Secţie Neonatologie Petroşani: Ne-am dorit foaaarte mult timp un incubator de transport, distanța de la sala de nașteri, de la blocul operator, față de compartimentul nostru este relativ mai lungă și aveam nevoie de acest incubator, mai ales pentru nou-născuții premarui sau nou-născuții la termen bolnavi. Este un Babyterm, un dispozitiv de încălzire neonatală. Încălzirea la nou-născuți este foarte importantă, să creeze un mediu termic neutru ca nou-născutul să nu fie supus unui stres în ceea ce privește temperatura prea scăzută sau prea înaltă.

Această masă radiantă de înaltă performanță permite echipei medicale să monitorizeze funcțiile vitale ale bebelușului, să recolteze ușor analize ori să îi administreze oxigen și tratament.

Mămică: Cu cât mai multe donații, cu atât mai bine. Ajută mult și copiii și mămicile, extrem de mult!

Alessandra Stoicescu, preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape: E cumplit ca mama să te gândești că mergi într-un spital și nu poți, realmente nu poți, să ai pentru copilul tău tot cee ace are nevoie, desi trăiești într-o țară din UE, desi medicii își doresc să facă tot ce este posibil. Și nu vreau să se mai întâmple.

Un dispozitiv mic, cât un telefon fix fără fir, îi ajută pe doctori să măsoare bilirubina din sângele copiilor care suferă de icter, fie că boala apare în primele ore de la naștere sau în prima lună de viață.

Dr. Carmen Bursec, şef Secţie Neonatologie Petroşani: Nu mai trebuie să luăm sânge, să puncționăm, să producem durere, pur și simplu se aplică pe tegumentul icteric și se află valoarea bilirubinei. Sunt fericită.

Până acum, Fundația Mereu Aproape a mai donat secției Neonatologie de la Spitalul de Urgență Petroșani un ventilator neonatal cu accesoriile și consumabilele necesare, patru perfuzoare compacte, patru aspiratoare chirurgicale și un analizator de gaze în sânge.

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani: Aparatură care ne ajută, de asemenea, să menținem și gradul de Maternitate la nivelul și la pretențiile care sunt la ora actuală.

Acum, echipa Mereu Aproape își îndreaptă atenția spre doi piloni ai medicine românești, Târgu Mureș și Iași.

Alessandra Stoicescu, preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape: Am avut de la un donator, care dorește să rămână anonim, un buget de trei sute de mii de dolari pentru a dota secții de pediatrie și neonatologie din țară. E doar un început, e doar un donator anonim, și îi mulțumesc pentru asta, care a zis hai sa pornim și cu siguranță ni se vor alătura și alții.