Fiul ministrului justiţiei Tudorel Toader şi iubita lui au ajuns la spital după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie. Cei doi terminaseră sesiunea de examene şi veneau în România din Republica Moldova atunci când tânărul de 21 de ani ar fi adormit la volan.

În toiul nopţii, în jurul orei patru, fiul cel mic al ministrului Tudorel Toader, în vârstă de 21 de ani, şi iubita lui, veneau din Republica Moldova şi mergeau spre Iaşi. Ora târzie şi oboseala şi-au spus însă cuvânul. În localitatea Chicerea, tânărul ar fi adormit la volan, iar maşina s-a izbit de un cap de pod după ce a mers 50 de metri printr-un şanţ.

Articolul continua dupa recomandari

Zgomotul puternic i-a trezit pe oameni. Au ieşit la poartă să vadă ce s-a întamplat, iar când au văzut maşina lovită au sunat imediat la 112. 

Băiatul ministrului şi tânăra care îl însoţea au fost duşi la spitalul din Iaşi. El a suferit răni la colană pentru care va fi nevoie de intervenţie chirurgicală, iar ea s-a lovit în zona toracelui şi la picior.

Diana Cimpoesu, medic sef UPU SMURD:
Pentru tanarul de 21 de ani a fost nevoie de transfer pentru tratament si evaluare neuro-chirurgicala. Tanara de 21 de ani a fost internata pentru observatie in clinica de chirurgie toracica.

Anca Vâjâiac, IPJ Iasi:
Soferul a fost testat alcool scopic de colegii mei stabilindu-se ca nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

Tânărul nu a scăpat însă de dosarul penal. Va fi cercetat pentu vătămare corporală din culpă.