Sfârşit tragic pentru o cunoscută cântăreaţă de muzică populară din Maramureş. Anamaria Pop a murit în maşină, în drum spre un eveniment la care urma să cânte. Avea doar 37 de ani şi, când nu cânta, salva vieţi ca voluntar la Ambulanţă. Pentru ea, medicii n-au mai putut face nimic. Maşina a ieşit de pe asfalt şi s-a izbit de un copac. Nu se ştie încă dacă oboseala la volan sau o problemă neştiută de sănătate ar fi ucis-o.

La 19 ani, Alex Pop şi-a pierdut mama. A aflat la telefon că Anamaria Pop a murit în drum spre evenimentul la care era aşteptată să cânte.

Articolul continua dupa recomandari

ALEX POP, fiul cântăreței: Era cea mai frumoasă femeie. Am avut senzaţia că ea încă se mai afla în casă, îi mai simţeam mirosul. Am închis ferestrele şi am început să plâng.

”Nu mi-a venit să cred”

Băiatul a fost chemat la locul accidentului să adune lucrurile mamei din maşină. Rămas fără tată când avea 11 ani, acum va trebui să aibă grijă de fratele mai mic.

ALEX POP, fiul cântăreței: M-a întrebat poliţistul că cine sunt eu. Am spus că sunt băiatul doamnei care a provocat accidentul. A luat aer în piept şi mi-a spus "condoleanţe". În momentul acela, eu... Nu mi-a venit să cred!

Colegii de scenă s-au anunţat unul pe celălalt că Anamaria a făcut accident.

IONICĂ ARDELEANU, interpret de muzică populară: A sunat un băiat, Bogdan, care cânta cu ea mai demult. M-a sunat, zice: "Anamaria a avut accident. " Am crezut că e o glumă. Pe urmă am aflat că a murit.

Cum s-a produs tragedia

Duminică după-amiaza, Anamaria Pop plecase din Baia Sprie spre locul unde urma să cânte. La mai puţin de 30 de kilometri de casă, pe un drumul national din Maramures, aproape de Cicârlău, tânăra a pierdut controlul volanului.

Într-o fracţiune de secundă, maşina a intrat pe contrasens, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului şi s-a oprit într-un şanţ.

”Dacă ar fi să mi se întâmple ceva...”

Anamaria Pop şi un tânăr artist de 15 ani, care se afla la prima colaborare cu ea, au rămas prinşi între fiare. Băiatul a scăpat cu viaţă. Pentru ea, medicii n-au mai putut face nimic.

LARISA COSTIN, cumnata cântăreței: Tot timpul mă întreba, Larisa, dacă ar fi să mi se întâmple ceva, ai avea grijă de Denis şi de Alex ca şi de copiii tăi? Mă punea să-i promit.

”A leșinat și prin casă”

Nu se ştie dacă oboseala la volan sau o problemă de sănătate i-a adus sfârşitul. Anamaria Pop împlinise în urmă cu câteva zile 37 de ani.

(Flaviu Costin, fratele cântăreței): Era pasionată de muzică de mică.

(Reporter): Avea multe nunţi în perioada asta?

(Flaviu Costin, fratele cântăreței): Zilnic! Zi de zi.

ALEX POP, fiul cântăreței: De multe ori a leşinat şi prin casă. Noroc că ne aflam acolo, că altfel se putea întâmpla şi mai...

De opt ani, de când i-a murit soţul, Anamaria Pop îşi creştea singură cei doi băieţi.

LARISA COSTIN, cumnata cântăreței: Era veselă, deşi, de multe ori, în sufletul ei erau multe, dar ieşea tot timpul cu zâmbetul pe buze.

SÂNZIANA TOADER, cântăreață de muzică populară: Dureros, foarte dureros, îmi pare sincer rău.

Voluntar la ambulanță

Anamaria a vrut mereu să ajute. Când nu cânta, salva vieţi, ca voluntar la Serviciul de Ambulanţă din Maramureş.

LIGIA MICLE, manager SAJ Maramureș: A fost un suflet cald, bun, liniştită, s-a implicat.

Anchetatorii nu exclud ca, pe drum, artistei să i se fi făcut rău la volan. La locul accidentului nu sunt urme de frânare.