Tragedie într-o familie din Braşov, după ce fetiţa lor de 9 ani a murit în timp ce se afla la un loc de joacă din Făgăraș. Din motive încă necunoscute, copilei i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit inconştientă la pământ.

Nenorocirea a avut loc aseară, în jurul orei 20.30.

Articolul continua dupa recomandari

Fetiţa de 9 ani se afla la un loc de joacă din Făgăraș când, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. Echipajul de prim-ajutor sosit la faţa locului a încercat să resusciteze minora, însă, din nefericire, fără rezultat, fiind declarat decesul. 

A fost deschis un dosar de ucidere din culpă

"La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 20.26, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un loc de joacă amplasat pe raza municipiului Făgăraș, jud. Brașov, se află o persoană, în vârstă de 9 ani, în stare de inconștiență.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care în urma efectuării protocolului de resuscitare, a declarat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului", potrivit IPJ Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.