Tragedie într-o familie din Suceava! O fetiţă de un an a murit, iar fratele ei se zbate între viaţă şi moarte, după ce camera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări.

Nu îi supraveghea nimeni şi au rămas captivi în capcana focului şi a fumului puternic. Când au sosit salvatorii, unul dintre ei, o fetiţă de un an şi câteva luni, intrase deja în stop cardio-respirator. Din nefericire, fetiţa a murit în ambulanţă, în drum spre spital.

Articolul continua dupa recomandari

Femeia spune că era în bucătărie când s-a întâmplat nenorocirea. Copiii, o fetiţă de un an şi jumătate şi un băiat de doi ani, se jucau în camera alăturată.

Lăsaţi nesupravegheaţi, unul dintre ei ar fi răsturnat un uscător de rufe peste un aparat de încălzire.

Hainele s-au aprins şi au ars mocnit, iar fumul dens a împânzit încăperea. Medicii au găsit-o pe fetiţă în stop cardio-respirator.

'Acoperită toată de fum, nu mai respira, nu mai avea puls. Am început imediat manevrele de resuscitare', a declarat Diana Munteanu, UPU Suceava.

Băiatul era conştient la sosirea salvatorilor, fiind transportat la spitalul din Suceava.

Fetiţa şi-a pierdut viaţa, în ambulanţă, în drum spre spitalul din Iaşi.