Tinerele de 24 și 26 de ani care au plonjat cu maşina în Lacul Ghioroc din Arad au murit la Spitalul Judeţean, unde au fost transportate de salvatori. Medicii au încercat să le resusciteze timp de 2 ore și jumătate.

Cele 2 fete se aflau în mașină cu alți doi tineri și au plonjat cu automobilul în lac. Băieții au reușit să se salveze, dar fetele au fost scoase după 25 de minute din apă.

Articolul continua dupa recomandari

Accidentul a fost anunţat la 112 de către o femeie care a văzut momentul în care mașina BMW a căzut în Lacul Ghioroc, la 25 kilometri de orașul Arad.

Echipaje de descarcerare şi scafandri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad s-au deplasat la faţa locului, având şi o barcă, iar înainte a ajuns un ehipaj SMURD.

Din apele lacului au ieşit singuri doi cei doi tineri, care au primit îngrijiri imediat de la medici, însă aceştia au spus că fetele au rămas blocate în maşina care s-a scufundat în lacul adândc de peste 15 metri.

Reprezentanţii ISU au recuperat tinerele, dar acestea erau în stare de inconştienţă. După manevre de resuscitare care au durat aproximativ o oră la faţa locului, ele au fost duse la Spitalul Judeţean Arad.

BMW-ul a fost scos din apă, așa cum arată și primele imagini de la locul tragediei. Poliţiştii din Arad încearcă să afle ce s-a întâmplat. La volanul mașinii era una dintre tinerele moarte.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook