Fenomen ciudat la Craiova, noaptea trecută, după ce mai multe obiecte incadescente au fost filmate de oameni. Mai mult, un astfel de obiect a distrus o maşină parcată între blocuri.

Oamenii din Craiova au povestit că, iniţial, au crezut că pe cer sunt lampioane, dar după ce au auzit o bubuitură puternică s-au speriat.

Articolul continua dupa recomandari

Mulţi dintre ei au început să filmeze obiectele neidentificate şi apoi au postat imaginile pe Facebook.

Un astfel de obiect s-a prăbuşit şi s-a înfipt în parbrizul unui autoturism parcat între blocuri.

Oamenii au precizat că alte două obiecte asemănătoare s-au prăbuşit în apropiere.

Proprietarul autoturismului distrus a declarat că obiectul care i-a străpuns parbrizul semăna cu un proiectil, lucru confirmat şi de autorităţi.

Fenomen ciudat la Craiova. Explicaţiile autorităţilor

Potrivit specialiştilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost vorba despre un proiectil de avertizare, folosit la exerciţiile de tragerile pe care Armata le făcea în apropiere.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au emis, în această dimineaţă, un comunicat de presă referitor la obiectele neidentificate de la Craiova.

"În seara zilei de 8 mai 2018, o subunitate din cadrul Contingentului Militar Polonez dislocat în România, în cooperare cu militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab" din garnizoana Craiova, au executat o activitate curentă de instrucție tactică pe timp de noapte în terenul de instruire Obedeanu.

Antrenamentele nu au presupus executarea de trageri cu armamentul individual sau cu cel montat pe tehnica blindată din dotare. 

În scopul semnalizării momentelor tactice și identificarea reperelor din teren, subunitatea poloneză a folosit mijloace de iluminare (tip „rachete de semnalizare'') în conformitate cu scenariul tactic aprobat. 

Referitor la incidentul semnalat în mass-media, privind pagube materiale produse  unui vehicul parcat în cartierul Craiovița Nouă, într-o zonă aflată la aproximativ 2 km de locul de desfășurare a instruirii, a fost demarată o anchetă sub coordonarea Parchetului Militar  în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între activitatea de instrucție și incidentul raportat. De asemenea, o comisie de cercetare administrativă numită de comandantul Batalionului 26 Infanterie 'Neagoe Basarab' cercetează circumstanțele evenimentului", se arată în comunicatul MApN.