Atac de o violenţă extremă la Botoşani: o femeie şi-a ucis băiatul, un adolescent de 17 ani, şi-a opărit soţul în somn, iar la final a încercat să-şi ia viaţa. Medicii vorbesc despre un episod psihotic. Femeia a lucrat în străinătate şi s-a întors recent în ţară. Acolo ar fi suferit o depresie, din cauza stresului şi a dorului de casă. O boală nouă, dar periculoasă care afectează tot mai mulţi oameni. Specialiştii i-au dat şi un nume: "sindromul Italia".

"Toată lumea a vrut să ne despartă, să îmi ia copilul! Eu am vrut să iau copilul cu mine, să murim amândoi! Că eu am muncit pentru dânsul! Şi eu l-am născut şi eu l-am făcut! L-am înjunghiat ca să murim amândoi", este explicaţia tulburătoare a mamei, la scurt timp după ce a încercat să-şi ucidă întreaga familie. 

Articolul continua dupa recomandari

Fiul ei, în vârstă de 17 ani, nu a supravieţuit atacului. Femeia de 52 de ani l-a înjunghiat în curtea casei, în timp ce băiatul pleca spre şcoală. Medicii nu l-au mai putut salva.

Ramona Guraliuc, medic şef UPU: Stare foarte gravă, a fost predat la Serviciul de Pediatrie tot în stop cardiorespirator în curs de resuscitare, cu şanse minime de supravieţuire 

Femeia ar fi intrat într-un episod psihotic de dimineaţă, bănuiesc medicii. Prima dată, şi-a opărit soţul care dormea şi pe care îl bănuia că vrea să divorţeze. Şi el a ajuns la spital cu arsuri pe mâini, dar a fost externat mai târziu. A urmat apoi copilul. La final, mama şi-a provocat singură leziuni grave, într-o tentativă de sinucidere. 

Cătălina Duhaniuc, medic ambulanţă: Prezenta plăgi multiple la nivelul toracelui anterior prin automutilare. Ea este stabilă hemodinamic şi a fost transportată la UPU pentru investigaţii şi tratament

Atacul i-a şocat deopotrivă pe medici şi pe anchetatori. În ultimii ani, femeia ar fi suferit de tulburări psihice pentru care medicii i-au dat tratament. Ea s-a întors în România în primăvară, după aproape şase ani de muncă în Italia, unde a avut mai multe joburi. 

Apoi s-a angajat aici la o fabrică de confecţii, unde nu a mai putut face faţă, iar patronii ar fi concediat-o. Psihologii vorbesc despre "sindromul Italia", o afecţiune psihică pe care specialiştii o studiază la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi. 

Este o formă nouă de depresie, extrem de periculoasă, pe care o dezvoltă tot mai multe mame care ajung să lucreze departe de copiii lor şi în condiţii de stres. 

Anca Larionesei, psiholog: Pe de o parte, pleacă de acasă ca să câştige bani pentru familie, dar pe de altă parte, costurile emoţionale sunt foarte mari. Foarte multe femei suferă de despresie sau pot ajunge chiar până la manifestări psihotice, acuzând halucinaţii vizuale, halucinaţii auditive şi alte probleme care reclamă prezenţa imperativă a unui specialist

Femeia a fost internată la Psihiatrie. În casă, în momentul atacului, mai era fiica ei în vârstă de 18 ani. Adolescenta a alertat autorităţile.