O femeie din oraşul Broşteni (Suceava) a băut o cantitate impresionantă de alcool, fiind transportată la spital în comă de gradul IV. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Totul s-a întâmplat, ieri, în oraşul Broşteni, acolo unde femeia în vârstă de 61 de ani locuia singură.

Articolul continua dupa recomandari

Oamenii au găsit-o pe femeie inconştientă şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Un echipaj medical a preluat-o pe femeia care consumase o cantitate impresionantă de băuturi alcoolice şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Vatra Dornei.

Medicii au descoperit că femeia se afla în comă de gradul IV şi nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Potrivit unor surse, femeia era cunoscută ca fiind amatoare de băuturi alcoolice şi nu era pentru prima dată când ajungea la spital, notează botosaninews.ro.