O femeie de 70 de ani din Constanţa a murit pe holurile Spitalului Judeţean, după ce a aşteptat nu mai puţin de 16 ore ca să fie consultată de medicii de la Urgenţă. Familia susţine că, de dimineaţă până seara, doctorii nu au băgat-o în seamă. I s-ar fi făcut doar nişte analize şi nu a primit tratament. Starea bătrânei s-a agravat şi s-a stins în braţele fiului său. Acum este anchetă la spital, iar rudele au depus plângere penală şi la poliţie, dar şi la Colegiul Medicilor.

Femeia a început să se simtă rău sâmbătă dimineaţa. Avea dureri puternice în piept şi în abdomen. Familia a chemat salvarea, care a transportat-o la Spitalul Judeţean Constanţa, la Secţia de Primiri Urgenţe. Acolo a început coşmarul.

Articolul continua dupa recomandari

”Mama era pe picioare. Era o femeie destul de puternică. Cu o zi înainte am vorbit cu ea, am văzut-o pe cameră”, spune fiica pacientei.

Familia susţine că bătrâna a stat ore în şir pe un scaun, în sala de aşteptare. În tot acest timp i s-au făcut doar câteva analize, niciun medic nu i-a pus vreun diagnostic şi nici nu a primit tratament.

”I s-au recoltat probele de sânge şi i s-a făcut un EKG. Nu a fost trimisă pe secţie. O singură asistentă a venit care, văzând-o că este foarte umflată în zona abdomenului, a palpat-o brutal. A apăsat pe abdomen în mod brutal, neavând cunoştinţă de ce afecţiune suferă”, declară fiul femeii.

Spre seară, îngrijorat, fiul a mers la spital să vadă ce se întâmplă. De-abia atunci, o asistentă a venit să verifice cum se simte femeia.

”Aşa era acolo de foarte multe ore. Pe un scaun era întinsă şi se clătina şi se bălăngănea pe un scaun şi o mai ţineam noi”, mai spune fiul pacientei.

După aproape 16 ore de aşteptare, bătrâna nu a mai rezistat. A murit în braţele fiului său.

”Clar medicii sunt vinovaţi. Pentru că nu s-au mişcat mai repede şi au ţinut-o atâtea ore nebăgată în seamă, că nu au făcut nimic pentru ea”, acuză fiica bătrânei.

Conducerea spitalului recunoaşte că medicii trebuiau să o consulte de urgenţă. Sunt audiaţi toţi doctorii şi asistentele care au fost de gardă în acea zi.

Bogdan Obadă, director medical SCJU Constanţa: Pacienta, în funcţie de gravitatea cazului, trebuia să stea pe un pat, trebuia să fie consultată, trebuia să fie consultată de medic. Am solicitat tuturor celor care au fost implicaţi în acest caz şi care au efectuat consultul nişte puncte de vedere ca să înţelegem ce s-a întâmplat

Familia a depus deja plângeri împotriva medicilor.

Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: Poliţiştii  au fost sesizaţi de un bărbat că mama sa ar fi decedat în cursul nopţii de sâmbătă la Spitalul judeţean Constanţa, aceasta nefiind tratată corespunzător de către personalul medical.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Acum se aşteaptă rezultatul necropsiei, care va stabili din ce cauză a murit femeia.