O fată din Vânători, Vrancea, a fost refuzată de dispecerul 112 care i-a transmis că nu sunt echipaje disponibile pentru a o ajuta. Tânăra apelase la numărul de urgență după ce fusese șicanată în trafic de mai mulți bărbați. Conducerea IPJ Vrancea a demarat o anchetă.

Conform unor surse din anchetă, citate de News.ro, fata a sunat la 112 după incident, când a ajuns acasă, în siguranță, într-un sat din comuna Vânători. A cerut ajutor, spunând că a fost șicanată în trafic de mai mulți bărbați și că se teme să plece de acasă, pentru că scena s-ar putea repeta.

Articolul continua dupa recomandari

Fata a mai spus dispecerului 112 că îi cunoaște pe tineri, care sunt localnici.

Aceleași surse din anchetă spun însă că dispecerul, un polițist, i-a răspuns tinerei că echipajele sunt în acel moment la intervenții. El i-ar mai fi transmis că se va deplasa un echipaj imediat ce își va finaliza intervenția în curs.

Polițistul e vizat acum de o anchetă.

"Conducerea IPJ Vrancea a dispus imediat verificări prin structura specializată, respectiv structura de Control Intern, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, " a declarat Paula Enache, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Sursa: News.ro