Tragedie, în această după-amiază, în localitatea Temeșești din Arad. O fată de 19 ani a decis să-şi ia viaţa, spânzurându-se cu o funie de cadrul metalic al terasei.

Tânăra a fost găsită fără suflare astăzi, în jurul orei 13:00.

Articolul continua dupa recomandari

Surse din anchetă, citate de aradon.ro, spun că fata era singură acasă când a decis să se sinucidă. 

Mama ei vitregă era internată în spital, iar tatăl ei este șofer de TIR şi era plecat în cursă. 

În această dimineaţă, mama tinerei a fost externată din spital și a venit acasă. Atunci şi-a găsit fiica vitregă spânzurată cu o funie de cadrul metalic al terasei. 

La faţa locului a sosit un echipaj medical care, din păcate, nu a putut să facă mai mult decât să constate decesul tinerei. 

"Din păcate, în momentul în care echipajul medical a ajuns la domiciliul tinerei, a fost constatat decesul. Se pare că tânăra a recurs la acest gest cu multe ore înainte să fie găsită deoarece era cianotică, cu rigiditate instalată. A fost transportată la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad", a declarat pentru presa local[ dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Momentan nu a fost găsit un bilet de adio, însă se crede că ar fi vorba de o decepție în dragoste.