O tânără de 16 ani a atras un bătrân în vârstă de 67 de ani într-un gang din Timişoara cu diverse promisiuni.

Fata, însoţită de o altă tânără, în vârstă de 37 de ani, observase că bătrânul are foarte mulţi bani la el, după ce l-a întâlnit într-un restaurant din localitate.

Articolul continua dupa recomandari

Bătrânul a fost atras într-un gang, bătut şi jefuit de 4.000 de euro

Bărbatul băuse într-un local din zona Parcului Poporului. Ceilalți clienți au văzut că avea bani, el urmând să plece a doua zi din țară, iar o tânără de 16 ani l-a atras într-un loc ferit. Acolo, însă, îl aștepta și un bărbat de 35 de ani, care, după ce l-a bătut bine, i-a furat portofelul.

„Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost deposedat prin violenţă de un portmoneu, ce conținea suma de 3.900 de euro și acte personale, în timp ce se deplasa pe Bd-ul 3 August 1919 din municipiu, fiind însoţit de o minoră de 16 ani şi o femeie, de 37 de ani, ce l-au atras într-un loc favorabil sustragerii banilor de către bărbatul, de 35 de ani”, potrivit IPJ Timiș.

Tânărul a fost prins de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale și reținut apoi pentru 24 de ore. Cele două femei sunt și ele cercetate pentru complicitate la tâlhărie.