A fost nenorocire pe Drumul European 85, la ieşirea din localitatea Mihăileşti. O familie întreagă a fost distrusă într-un accident. Un bărbat şi fiica sa de nici 3 ani au murit pe loc, iar mama copilei, însărcinată în 8 luni, a fost rănită grav. Şi-a pierdut viaţa şi şoferul vinovat. Acesta ar fi adormit la volan şi ar fi intrat pe contrasens, unde a lovit în plin alte două autoturisme care circulau regulamentar.

Accidentul s-a petrecut cu puţin înainte de ora 19. Şoferul vinovat, un bucureştean de 63 de ani, gonea cu viteză dinspre Capitală spre Buzău. La ieşirea din localitatea Mihăileşti, pe o porţiune de drum dreaptă, a pătruns, inexplicabil, pe contrasens.

Articolul continua dupa recomandari

Tocmai în acel moment, din sensul opus venea o altă maşină. Impactul a fost nimicitor.

Şoferul vinovat a murit pe loc. La fel şi cel din maşina pe care a lovit-o, în vârstă de 37 de ani, dar şi fetiţa sa de nici 3 ani. Iar mama copilei, gravidă în luna a opta, a suferit răni grave. Şi ei erau tot din Bucureşti.

Rănită grav a fost şi soţia celui care a produs accidentul. Ca să o salveze, medicii care au ajuns la faţa locului au chemat un elicopter SMURD.

După tragedie, traficul a fost afectat mai bine de două ore.