O familie din Dâmboviţa a rămas în câteva minute fără nimic, după ce hoţii le-au spart oamenilor casa, apoi au incendiat-o ca să îşi piardă urmele. Indivizii au reuşit să fugă cu peste 60 de mii de lei şi cu bijuteriile din aur pe care le-au găsit. Poliţiştii spun că au deja un cerc de suspecţi.

Jaful s-a petrecut când toată familia se afla pe câmp la muncă. Unul dintre oameni s-a întors în gospodărie pentru că uitase ceva. Când a ajuns în faţa casei a văzut că iese fum. În interior toate lucrurile erau răvăşite, iar mobilierul era cuprins de flăcări.

Articolul continua dupa recomandari

Hoţii au căutat până şi în frigider, ca să găsească bani. Au plecat cu 60.000 de lei pe care familia îi strânsese pentru construcția unei alte case, dar şi cu un lanţ de aur. Ca să-şi acopere urmele, indivizii au pus şi foc în toate camerele.

Eduard Țelea, purtător de cuvânt ISU Dâmbovița: Cauza probabilă a producerii incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Sătenii stau acum cu frică.

Localnic: Păi, cui nu îi este frică dacă acum se întâmplă şi dimineaţa. Mi se pare normal. Până n-au avut pont, nu aveau cum, au venit la fix. Eu aşa zic.

Polițiștii au deschis o anchetă şi au deja un cerc de suspecți. Familia trece de la un necaz la altul. În urmă cu doi ani a pierdut un copil, iar mormântul le-a fost profanat de hoții.