Elevii de clasa a opta au dat astăzi primul examen decisiv din viaţa lor. Evaluarea Naţională a început cu proba la limba română şi cu câteva întârzieri. Un grup de copii dintr-o comună din Bârlad era cât pe ce să rateze examenul. Asta pentru că primarul a uitat să trimită după ei autobuzul care îi ducea în oraş. Şi tot de dimineaţă, emoţii au avut şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei, după ce site-ul a dat eroare de mai multe ori.

Elevi din toată ţara au ieşit din clase cu zâmbetul pe buze. Dar pentru nouă elevi din comuna Coroieşti, Vaslui, evaluarea a început cu mari emoţii. Şoferul microbuzului care trebuia să-i ducă la examen i-a uitat în staţie. De teamă că vor rata testarea, părinţii au sunat la Primărie. 

Articolul continua dupa recomandari

Microbuzul scolar condus de soferul pus de primar a întarziat. A fost o scapare, probabil a soferului, spun autorităţile.

Până la urmă, copiii au ajuns la şcoală, cu zece minute întârziere. De examenul de astăzi depinde intrarea lor la liceu. O miză importantă, care le-a adus emoţii elevilor din toată ţara. 

Pe lângă exerciţiile de gramatică, elevii au avut de compus o naraţiune despre o întâmplare petrecută într-o cetate şi de argumentat că un text aparţine genului epic.

Adina Puhace, profesoara de română:
Subiectele au fost de dificultate medie. La română, compunerile fac diferenţa. Având în vedere ca gramatica e exacta, compunerile o sa faca diferenta zic eu. 

 Şi dacă de proba la limba română au trecut cu bine, cei  mai mulţi elevi au emoţii acum pentru următoarea probă. Matematică, miercuri, iar mai apoi, joi, la limba maternă. Primele rezultate vin în data de 19 iunie, iar rezultatele finale, după contestaţii, în 23 iunie. Abia apoi, elevii se vor putea înscrie şi la liceu. 

Ca să intre la licee de top din Capitală, elevii trebuie să obţină medii cu mult peste 9. La Gheorghe Lazăr şi Tudor Vianu, considerate cele mai bune din Bucureşti, 9.93 a fost anul trecut cea mai mică notă de admitere. 

În Bucureşti, a fost înregistrată şi o tentativă de fraudă. Un elev de la o şcoală din sectorul al doilea a fost eliminat din examen pentru că telefonul mobil i-a sunat, în buzunar, în timpul examenului.