Aproape 100 de persoane au fost evacutate din localităţile Budacu de Jos şi cartierul Viişoara din Bistriţa, după ce râul Budac a ieşit din matcă, depăşind cota de pericol cu peste jumătate de metru.

Unii localnici s-au adăpostit la vecini, fugind in calea apelor.

Articolul continua dupa recomandari

Alertă maximă în Bistriţa, localnici evacuaţi din calea inundaţiilor

Judeţul Bistriţa-Năsăud se află sub avertizare hidrologică Cod Roşu de inundaţii, emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor pentru bazinele hidrografice Şieu şi Budac.

Zeci de localnici au fost evacuaţi de pompierii militari, după ce râul Budac a ieşit din matcă şi a inundat o parte din localitate. 

Alertă de inundaţii emisă şi de Apele Române, mai multe râuri au ieşit din matcă

Apele Române informează că s-au depășit cotele de pericol la SH Budacu de Jos (r.Budac) CP+57 cm, SH Borla (r. Zalău ) CP+66 cm, SH Gherța Mare (r.Turț) CP+48 cm.

Astfel, cantitățile mari de precipitații, căzute într-un interval de timp relativ scurt au condus la activarea torenților, scurgeri importante de pe versanți și creșteri de niveluri pe cursurile de apă cu depășirea cotelor de apărare pe râurile Șieu, Budac, Zalău, Someșul Mare, Turț, Sălăuța, Ilva, Bârgâu, Mureș.

Intervenţii de urgenţă şi în Sălaj şi Maramureş

O situație similară se înregistrează și în județul Sălaj. Ca urmare a depașirii Cotei de Pericol pe râul Zalău la SH. Borla, pesonalul SGA Sălaj intervine pentru deblocarea podului CFR în localitatea Sărmașag.

Se intervine și pe râul Tisa, în județul Maramureș, în zona localității Teceu pentru asigurarea subtraversărilor și punerea în siguranță a sectorului îndiguit.

Pentru întărirea capacității de intervenție în spațiul hidrografic Someș – Tisa au fost relocate mijloace de intervenție și utilaje din dotarea ABA Crișuri și ABA Mureș. Tot personalul SGA este în teren pentru a monitoriza evoluția evenimentelor și a stabili zonele unde se impun intervenții pe cursurile de apă în vederea asigurării secțiunii de scurgere.